Războiul din Ucraina a contribuit la deficitul record al României. Conflictul a provocat cheltuieli neprevăzute, susține Grindeanu

Războiul din Ucraina a contribuit la deficitul record al României. Conflictul a provocat cheltuieli neprevăzute, susține Grindeanu
Publicat: 07/10/2023, 15:03

Războiul din Ucraina a pus umărul la deficitul record al României. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, sâmbătă, că una din cauzele pentru care România are un deficit de aproape 4,4 la sută este conflictul miltar de la graniță.

România a făcut o serie de cheltuieli neprevăzute odată cu invazia Rusiei, ținând cont de faptul că avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina din toate țările Uniunii.

”Una din cauzele pentru care deficitul nostru e destul de mare, nu a sărit încă de 4,4 la sută, dar sunt toate premisele să se întâmple acest lucru până la sfârşitul anului, e şi faptul că suntem la graniţă cu Ucraina şi impactul acestui război asupta unei ţări care are cea mai lungă graniţă cu Ucraina din UE e mult mai mare decât asupra Portugaliei, de exemplu”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Motive de renegocieri cu CE

Grindeanu susține că e normal ca Guvernul să aducă aceste argumente în faţa liderilor europeni.

”E normal ca aceste argumente să le livreze Guvernul României atunci când se duce şi spune, domnilor, am înţeles că a venit domnul acesta gălăgios, Cîţu şi a spus, s-a angajat că face tot felul de lucruri şi am intrat în acea procedură şi suntem în acea procedură de deficit excesiv, dar de atunci s-au mai întâmplat nişte lucruri, avem un război la graniţă. Din cauza acestul război avem aceste cheltuieli, sunt lucruri în plus care apasă asupra deficitului. Despre asta este vorba şi sunt argumente cât se poate de valide în ceea ce înseamnă argumentaţia pe care Guvernul României a livrat-o sau o să o livreze către Comisia Europeană”, a mai spus Grindeanu.

Cheltuieli neprevăzute

Ministrul Transporturilor a adăugat că în România au existat cheltuieli neprevăzute din cauza conflictului din Ucraina. ”S-au făcut cheltuieli în România, extra, de când a început acest conflict şi care nu erau prevăzute în bugete sau nu ar fi fost prevăzute, dacă acest conflict nu exista”, a subliniat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că în România au existat cheltuieli neprevăzute din cauza conflictului din Ucraina. ”S-au făcut cheltuieli în România, extra, de când a început acest conflict şi care nu erau prevăzute în bugete sau nu ar fi fost prevăzute, dacă acest conflict nu exista”, a subliniat Grindeanu.

Citiți și: Ministrul Sorin Grindeanu face estimări optimiste: „În 5-6 ani, se va atinge cealaltă mie de kilometri de autostradă”

Sorin Grindeanu: România vrea să ceară DESPĂGUBIRI pentru pierderile suferite de transportatori din cauza neintrării în Schengen

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis